La ce vârstă se efectuează primul control la ortodont?
De la 5-6 ani este bine să se efectueze primul control ortodontic.
Există unele anomalii la care este bine să începem tratamentul cât mai devreme, de exemplu la cei care au muşcătura inversă şi mandibula prea mare.
Alte anomalii trebuie tratate în dentaţia mixtă în jurul vârstei de 8-10 ani, de exemplu cei care au dinţii de sus prea în faţă şi li se spune la scoală că sunt “iepuraşi”. În cazul înghesuirilor simple, fără probleme de creştere a maxilarelor, putem aştepta până la 12 ani când s-au înlocuit toţi dinţii pentru a pune aparate.
Cel mai bine este ca părintele să aducă copilul la un control, începând cu vârsta de 5-6 ani, pentru a identifica dacă are nevoie de aparat dentar.